Școala Pentru Cuplu

„Programe de formare şi psiho-educaţionale bazate pe modele de prevenţie şi intervenţie inovative în sănătatea emoţională”

13.07.2020

       ANUNȚ DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI

S.C. PENTRU CUPLU SRL cu sediul Municipiul Cluj-Napoca, România, Str. Foișorulu Nr.12, județul Cluj, cod postal 400497, derulează, începând cu data de 19.06.2020 proiectul „Programe de formare şi psiho-educaţionale bazate pe modele de prevenţie şi intervenţie inovative în sănătatea emoţională”, COD MYSMIS 121344, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare Nr. 264/19.06.2020 încheiat cu Ministerul Cercetării și Inovării în calitate de Organism Intermediar (OI), pentru Programul Operaţional Competitivitate (POC). 

Valoarea totală a proiectului este de 958.182,00 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 838.332,00 lei

Locația de implementare este situată în Municipiul Cluj-Napoca, România, Str. Foișorului Nr.12, județul Cluj.

Obiectivul general al proiectului

De a dezvolta și promova programe de formare și psihoeducaționale bazate pe modele noi, inovative, validate empiric în domeniul psihologiei cu aplicare practică în domeniul sănătății emoționale a copiilor, părinților și cuplurilor. Scopul proiectului este de a oferi programe de formare pentru profesioniști – consilieri, psihologi, psihoterapeuți și  programe psihoeducaționale pentru clienți – părinți și cupluri în domeniul sănătății emoționale și a dezvoltării socio-emoționale a copiilor și de a dezvolta programe de prevenție și intervenție psihologică centrată pe dezvoltarea emoțională și prevenirea tulburărilor emoționale pentru copii, adolescenți, părinți și cupluri.

Serviciile dezvoltate vor contribui la creșterea calității vieții, îmbunătățirea calității relațiilor părinte-copil sau a relațiilor de cuplu prin depășirea dificultăților de sănătate emoțională a celor implicați în relaționare și creșterea accesibilității cuplurilor și părinților la servicii de sănătate mentală.

Rezultate așteptate

Rezultat 1 – 6 tipuri de servicii (modele) inovative bazate pe rezultate de cercetare în domeniul sănătății emoționale pentru părinți, copii, părinți singuri și cupluri  dezvoltate;

Rezultat 2 –  2 programe de formare dezvoltate – 1 pentru cadre didactice si 1 pentru specialiști psihologi;

Rezultat 3 – 3 locuri noi de muncă create  – 2 de cercetare, 1 de introducerea și lansarea pe piață a serviciilor inovative

Rezultat 4 – 1 investiție totală de 958.182,00 RON în dezvoltarea unui start-up în domeniul cercetării  – dezvoltării – inovării în psihologie prin aplicarea rezultatelor de cercetare în servicii inovative de servicii de prevenție, servicii psihoeducaționale și de suport în domeniul dezvoltării socio-emoționale a familiei realizată

Durata de implementare a proiectului este de 18 luni începând cu data de 19 iunie 2020.

Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Date de contact:

SC PENTRU CUPLU SRL, Cluj-Napoca, România, Str. Foișorului, Nr.12, județul Cluj, cod poștal 400497, persoană de contact Domnica Petrovai, Administrator, prin telefon la 0745233611, e-mail la petrovai.domnica@gmail.com, domnica@mindeducation.ro , site proiect www.scoalapentrucuplu.ro   

Activități

Să ne înțelegem pe noi în conflicte!

În luna august 2020 a fost pus la dispoziția cititorilor noștri pe pagina Facebook Școala pentru Cuplu, ca parte din proiectul de cercetare pe care îl desfășurăm în acest an, un chestionar prin care aceștia puteau afla care este tiparul lor în conflict. Felul cum fac față cuplurile la conflict este un bun indicator al satisfacției în cuplu. Mai mult, studiile stabilesc că strategiile abordate de parteneri în conflict sunt mai importante pentru satisfacția relațională decât frecvența cu care partenerii se ceartă.

În decurs de 1 lună (între 30 iulie – 31 august a.c.), au răspuns 61 de persoane, din care 56 femei și 5 bărbați. Dintre acestea, 19 persoane cu vârsta cuprinsă între 18-30 ani, 32 persoane cu vârsta cuprinsă între 31-45 ani, iar 10 persoane peste 46 ani.

În cazul studiului nostru realizat prin intermediul paginii de Facebook, este relevant faptul că răspunsul predominant al femeilor ca strategie de conflict a fost compromisul (27 persoane, răspuns majoritar pentru toate categoriile de vârstă), urmat de reactivitate (11 persoane, la fel, răspuns majoritar pentru toate categoriile de vârstă).

Mai multe despre acest studiu găsești aici.

***

„Care sunt predictorii unei relații satisfăcătoare?”

Poate cea mai importantă concluzie a noilor studii este aceea că evaluarea relației de către partener se face exclusiv pe baza propriilor percepții asupra acelei relații. Așadar, calitatea relației stă în ochiul privitorului.

Potrivit cercetătorilor, cele cinci variabile legate de relație care au prezis cel mai puternic satisfacția și calitatea relației au fost:

  • Angajamentului partenerului – „Partenerul meu vrea ca relația noastră să dureze pentru totdeauna”, adică nu ai dubii legate de implicarea partenerului tău în relație. Angajamentul a contat mai mult pentru calitatea unei relații decât încrederea, pasiunea, sprijinul, afecțiunea și frecvența sexuală!
  • Aprecierea partenerului – „Mă simt norocos/oasă că îl am pe partenerul meu în viața mea.”
  • Satisfacția sexuală – „Cât de mulțumit ești de calitatea vieții tale sexuale?”
  • Satisfacția percepută a partenerului – „Relația noastră îl face pe partenerul meu foarte fericit.”
  • Conflictul redus – „Cât de des ai conflicte cu partenerul?”

Luate împreună, variabilele legate de relație au prezis până la 45% din variabilitatea calității relației.

Află mai multe aici.

***

„Cum facem față stresului în cuplu?”

În luna septembrie, Școala pentru Cuplu a pus la dispoziție chestionarul Dyadic Coping Scale pe pagina de Facebook, pentru a putea fi completat de urmăritorii noștri. Pe parcursul lunii, au completat în total 46 de persoane, dintre care 41 femei și 5 bărbați. Dintre aceștia, 13 cu vârste cuprinse între 18-30 de ani, 30 între 31-45 de ani și 3 peste 46. O singură persoană nu se află la momentul actual într-o relație iar două sunt divorțate, restul fiind fie într-o relație, fie căsătoriți. 28 dintre cei care au completat au copii.

În urmă interpretării rezultatelor chestionarului, am putut trage următoarele concluzii mai relevante, și anume:

Modul deficitar în care facem față noi, ca parteneri, stresului în cuplu. – Această este subscală cu numărul patru, și una dintre subscalele cu cele mai ridicate scoruri, cu o medie a scorurilor de 4.02. Acest rezultat ne poate indica faptul că ne este dificil să luăm în serios stresul pe care îl simte partenerul, că atunci când cuplul nostru trece printr-o perioadă dificilă avem mai mult tendința de a reacționa cu negativitate (posibil reproș sau retragere) în loc de prezență și înțelegere.

Aceste rezultate nu sunt doar direcții valoroase de cercetare, ci pot servi ca o recomandare pentru a redefini comunicarea în cuplu, susținerea reciprocă și autonomia emoțională – aspecte care par să fie, de multe ori, greșit înțelese. 

Află mai multe aici.

***

„Implică-te și tu!”

Școala pentru Cuplu derulează prima cercetare din România despre viața cuplurilor și a celor singuri în căutarea unui partener, un proiect co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională și care are ca scop dezvoltarea de cursuri și programe psiho-educaționale care să ne ajute, pe noi românii, să avem o viață mai împlinită în cuplu.

Momentan suntem în faza în care avem nevoie de cât mai mulți oameni de diverse vârste, profesii și nivel educațional pentru a completa o baterie de chestionare. 

Primul link se adresează persoanelor care sunt într-o relație de cuplu, iar al doilea link este pentru persoanele care se află în perioada de dating (în perioada de dinaintea unei relații). La finalul acestor două baterii este de asemenea un link adresat persoanelor care au trecut printr-o experiență de divorț (fie că acum sunt într-o relație sau sunt singure). Completarea lor nu durează mai mult de 7 – 10 minute și este un mare sprijin pentru a înțelege nevoile romantice de acum, din țara noastră.

Provocările cuplului din România: https://forms.gle/5NTwc4EsuYC5jTCm7

Provocările în perioada de dating: https://forms.gle/SBYyxx5J2wCVufNi7

De asemenea, continuăm cercetarea calitativă care presupune organizarea de interviuri cu oameni dornici să se implice în proiect (anonim și confidențial), pentru a înțelege care sunt temele și provocările comune cuplurilor din România. Interviurile se realizează pe 3 categorii: singles (nu sunt într-o relație), cupluri și cupluri în care unul sau ambii parteneri au trecut prin experiența divorțului.

Pentru cei interesați să participe la interviuri, găsiți aici link-ul de înscriere: https://forms.gle/mQ3wVYbGEpH4QZnF9

Află mai multe aici.

***

„Ne folosim de sex ca să ne arătăm iubirea?”

Pentru că am dorit să analizăm care sunt experiențele adulților din România când vine vorba de acest subiect, Școala pentru Cuplu a pus la dispoziție, în luna noiembrie, un chestionar ce vizează perspectivele asupra iubirii și sexului, parte a proiectului de cercetare pe are îl desfășurăm acum. Acest chestionar a fost făcut public pe pagină noastră de Facebook, fiind mai apoi completat de 56 de persoane, dintre care 50 de sex feminin. Dintre acestea, 17 cu vârste cuprinse între 18-30 de ani, 34 cu vârste între 31 și 45 de ani și 5 peste 46 de ani. 25 dintre participanți sunt căsătoriți, iar alți 25 se află într-o relație. 31 dintre participanți au copii.

În urma interpretării rezultatelor, una dintre primele observații care merită dezvoltate este faptul că iubirea este cel mai frecvent exprimată prin sex. Mai specific, media cea mai mare (M=3,8) a fost găsită la subscala Sexul demonstrează iubirea. Răspunsurile la întrebări au fost măsurate pe o scală Likert de la 1 (dezacord) la 5 (acord), iar 16% dintre participanți au răspuns la afirmațiile acestei subscale cu scorul maxim, adică 5.

Acest prim rezultat ne oferă un indiciu valoros legat de felul în care persoanele din România tind să își exprime afecțiunea în relația de cuplu. Putem spune că, într-adevăr, sexul este un aspect vital al relației, pentru că mai departe de actul fizic în sine, este un mod de a ne apropia (și la figurat) de partenerul nostru.

Află mai multe aici.

***

Comunicat de presă privind studiul „Provocările cuplurilor din România

25.02.2021

Cât durează iubirea la români

  • Școala pentru Cuplu a realizat primul studiu național care diagnostichează relațiile cuplurilor din România. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1000 de participanți.
  • – O relație de iubire la români durează, în medie, 8,9 ani, în cazul femeilor și 9,5 ani, în cazul bărbaţilor.
  • – 86% dintre români nu au apelat la terapie de cuplu, deși au întâmpinat probleme în relație.

O relație de iubire la români durează, în medie, 8,9 ani în cazul femeilor și 9,5 ani, în cazul bărbaţilor, și se sfârșește, de regulă, cu un divorț. Deși simt că traversează o criză în relație, 86% dintre români nu apelează la terapie de cuplu, iar dintre cei 14% care au accesat serviciile unui psihoterapeut, cei mai mulți au făcut-o după 2-3 ani de conflicte în cuplu, relevă primul studiu care “diagnostichează” relațiile cuplurilor din România, realizat de Școala pentru Cuplu, dezvoltată de S.C. Pentru Cuplu SRL, în cadrul proiectului „Programe de formare şi psiho-educaţionale bazate pe modele de prevenţie şi intervenţie inovative în sănătatea emoţională”. Prin acest prim studiu, cercetătorii Școlii pentru Cuplu și-au dorit să afle care sunt cauzele care îi determină pe români să își încheie relațiile mai repede decât alte popoare.

Studiile și practica în domeniu arată că, fără ajutor de specialitate, 80% dintre cuplurile care trec printr-o perioadă de 3-4 ani de certuri și tensiuni inerente se despart. În România, finalul relației de iubire survine după 8,9 ani de căsnicie în cazul femeilor și după 9,5 ani, în rândul bărbaților. Așa se întâmplă că, în țara noastră, la fiecare 4,6 căsătorii există un divorț, potrivit Eurostat (2017).

Tabloul este completat de faptul că 64% dintre participanții la studiul Școlii pentru Cuplu nu au apelat niciodată la terapie de cuplu, iar un procent semnificativ, de 22,2%, a luat în calcul posibilitatea accesării serviciilor de psihoterapie, însă nu și-a dus intenția la bun sfârșit. Doar 14% dintre respondenți au cerut ajutor de specialitate, iar acest lucru s-a întâmplat după 2-3 ani de conflicte în cuplu (27%), după câteva luni (25%), după un an de dificultăți (21%), după 10 ani (16%) sau după câteva săptămâni (12%).

Printre cel mai des invocate motive pentru care românii nu apelează la terapie de cuplu se numără răspunsurile: “partenerul nu a vrut” (27%), “nu am știut cui să ne adresăm” (25%) sau “am crezut că ne descurcăm singuri” (15%).

 „Dincolo de datele pe care am reușit să le obținem, acest studiu scoate la suprafață un alt aspect important: cuplurile asociază iubirea cu îndrăgostirea. Cu alte cuvinte, se așteaptă ca sentimentele pe care le trăiesc în prima etapă a relației, cea de îndrăgostire, care poate dura de la 2 luni, la 2 ani, să se perpetueze. Își doresc o căsnicie armonioasă fără să își asume, însă, efortul emoțional pe care îl cere relația și ajung să își saboteze viața din cauza așteptărilor nerealiste sau a fanteziilor despre iubire. Vestea bună este că separarea sau divorțul pot fi prevenite, mai ales atunci când ceri ajutor din timp și nu lași relația să se erodeze”, a explicat Domnica Petrovai, psihoterapeut și fondator al Școlii pentru Cuplu. 

Cum îți dai seama că traversezi o criză în relația de cuplu și ai nevoie de ajutorul unui specialist

  • – Apar certuri mai dese sau mai intense care lasă partenerii distanțați
  • – Unul sau ambii parteneri dau vina unul pe celălalt pentru problemele în cuplu
  • – Repararea relației și iertarea după momentele tensionate se întâmplă după o perioadă mai lungă de distanțare
  • – Frecvența vieții sexuale scade (o dată sau de câteva ori pe lună)
  • – A apărut o răceală fizică în relație (ex: partenerii nu se mai țin de mână, nu se mai sărută sau nu se îmbrățișează zilnic)
  • – Intervine sentimentul de singurătate sau partenerii simt că nevoile emoționale nu le mai sunt împlinite în relație
  • – A scăzut angajamentul față de relație și speranța în puterea de a depăși momentele dificile
  • – Momentele zilnice de conectare sunt din ce în ce mai rare
  • – Cei doi parteneri nu fac împreună activități plăcute (ex. plimbări, ieșiri în natură etc.)
  • – Unul sau ambii parteneri simt că nu mai au control asupra relației

„Din cauza culturii în care am crescut și a lipsei modelelor, românii au nevoie să învețe ce înseamnă iubirea, iar acest lucru trebuie să se întâmple, mai ales, la începutul relației, când cei doi au disponibilitatea de a investi în bunăstarea căsniciei. Pe de altă parte, terapia de cuplu previne divorțul și îmbunătățește starea de sănătate fizică și mentală a celor doi parteneri, iar acest lucru este cu atât mai important cu cât noi, românii, abia învățăm că este o dovadă de maturitate și prețuire a iubirii să ceri ajutor în afara relației”, a mai spus Domnica Petrovai.

Despre studiu

Studiul a fost realizat de Școala pentru Cuplu, pe un eșantion de 1000 de participanți. Dintre acestea, 186 de persoane (18,6%) sunt bărbați și 814 femei, (81,4%), cu media de vârstă de 35.10 ani (abaterea standard=6.94). Cei mai mulți dintre respondenți sunt căsătoriți (718 de persoane, reprezentând 71,8%), 235 (23,5%) sunt într-o relație, 16 persoane (1,6%) sunt recăsătorite, iar 9 persoane (0,9%) au un istoric de divorț. 

Referitor la durata relației actuale, media acesteia este de 10,02 ani (abaterea standard=6,80), iar durata medie a celei mai lungi relații pe care au avut-o respondenții a fost de 11,42 ani (abaterea standard=7,57). Majoritatea respondenților (700, adică 70%) are copii, dintre care cei mai mulți au un copil (342, adică 34,2%).

Citește întreg raportul de cercetare aici.

***

Cum evităm drumul de la „te iubesc” la divorț

„All you need is love” a fost imnul după care s-au condus generații întregi de îndrăgostiți, convinși că versurile lui John Lennon, interpretate magistral de către “Beatles”, exprimă perfect nevoia pe care o are un cuplu pentru a trăi “fericiți până la adânci bătrâneți”. În realitate, lucrurile stau complet diferit. Mai exact, conform studiului realizat de Școala pentru Cuplu, o divizie a Mind Education, pe un eșantion de 1000 de participanți, o relație de iubire durează 8,9 ani în cazul femeilor și 9,5 ani în situația bărbaților. Mai mult, studiul a arătat că majoritatea celor intervievați asociază iubirea cu îndrăgostirea, pe când, în realitate, această etapă durează doar între două luni și doi ani.

Citește mai multe aici.

***

8 semne ale relațiilor mature emoțional

Maturitatea emoțională este un element cheie al relațiilor sănătoase. Este aspectul care ne dă voie să creștem împreună, să ne dezvoltăm și să depășim momentele dificile. Cu atât mai mult, nu este ceva ce ține de vârstă, ci este o aptitudine pe care putem alege să o învățăm, prin muncă (continuă) cu propria persoană. 

Dar cum ne putem da seama dacă relația noastră este una matură emoțional? Sau cum ne putem da seama dacă în trecut, am reacționat într-un mod matur în fața dificultăților pe care le-am întâmpinat?

Citește mai multe aici.

***

Confruntarea cu așteptările nerealiste legate de iubire

Sunt o multitudine de factori care contribuie la apariția și menținerea așteptărilor nerealiste: filmele cu care am crescut, relațiile „perfecte” pe care le vedem pe social media, faptul că, la nivel de societate, nu discutăm despre părțile negative și incomode ale relațiilor, din dorința de a menține viu acest mit al iubirii perfecte. Din păcate, aceste așteptări nerealiste nu ne aduc prea multe beneficii, dimpotrivă, ne predispun la dezamăgiri și ne împiedică să-l vedem pe celălalt cum este de fapt, ne împiedică din a ne asuma responsabilitatea în cuplu sau ne fac să renunțăm foarte repede la relație. Mai jos, am alcătuit o listă cu câteva dintre cele mai comune credințe nerealiste, pe care consider că merită să le dezbatem.

Află mai multe aici.

***

Cursuri online

Prin proiectul „Programe de formare şi psiho-educaţionale bazate pe modele de prevenţie şi intervenţie inovative în sănătatea emoţională”, COD MYSMIS 121344, vă punem la dispoziție următoarele cursuri online:

Trai în doi

Ce-aș fi avut nevoie să știu când am devenit părinte singur

Reconectare. despre burnout. Sau despre emoții încâlcite.

***

Programe inovative

Prin proiectul „Programe de formare şi psiho-educaţionale bazate pe modele de prevenţie şi intervenţie inovative în sănătatea emoţională”, COD MYSMIS 121344, s-au realizat următoarele programe inovative:

1. Adolescenți încrezători, în relații armonioase

Program psiho-educațional pentru adolescenți

Adolescența este perioada din viață care vine la pachet cu o multitudine de trăiri și schimbări – atât din punct de vedere biologic, cât și pe plan emoțional și social. Și de multe ori pare că aceste schimbări pot să fie percepute ca fiind copleșitoare. Pe de-o parte, adolescenții sunt entuziasmați de faptul că se dezvoltă și că au parte de atât de multe oportunități și experiențe noi. Apare în ei dorința de a se detașa încetul cu încetul de părinți și fac tot ce le stă în putință să devină independenți, să fie luați în serios de cei din jur. Vor să se afirme. Pe de altă parte, simt frică și se confruntă cu dezamăgiri, cu provocări. Apar noi relații, atât de prietenie cât și romantice.

Prin proiectul de cercetare, Școala pentru Cuplu a avut ca scop înțelegerea elementelor și dimensiunilor ce constituie sănătatea emoțională în rândul adolescenților, dar și analizarea percepțiilor adolescenților față de relațiile romantice (cele mai importante aspecte ale relației în această etapă de dezvoltare), precum și identificarea timpurie a dificultăților socio-emoționale și comportamentale. Programul inovativ psiho-educațional adresat adolescenților are rolul de a le crește adolescenților cunoștințele despre sănătatea emoțională și mintală și de a preveni dezvoltarea problemelor de sănătate emoțională și mintală prin dezvoltarea competențelor socio-emoționale ca auto-reglarea emoțională, reziliența, construirea de relații bazate pe încredere, reciprocitate și siguranță emoțională.

Am avut în vedere măsurarea a mai multor dimensiuni ale stării de bine, a stilurilor de atașament și a perspectivelor asupra iubirii în rândul adolescenților. În ceea ce privește așteptările și prioritățile legate de relațiile romantice, adolescenții pun mult accent pe componenta de pasiune, de atracție fizică. Pe de-o parte, este un aspect normal, ținând cont de etapa dezvoltării în care se află. Pe de altă parte, scorurile scăzute la capitolul angajament pot să tragă un semnal de alarmă – prin urmare, am considerat că este un aspect care merită să fie integrat în programul nostru de intervenție. Un alt rezultat vital este stilul de atașament cel mai prevalent printre respondenții noștri – cel evitativ.

Astfel, ghidarea adolescenților în a dezvolta un atașament cât mai securizant devine o prioritate în munca noastră, deoarece relațiile sigure și sănătoase au un impact major asupra stării de bine și fericirii percepute. Așadar în cadrul programului psiho-educațional punem accent pe conștientizarea impactului sănătății emoționale pentru a putea preveni anxietatate și depresia, dar și pe dezvoltarea competențelor care susțin formarea de relații de siguranță cu ceilalți, gestionarea conflictelor, repararea rupturilor, reziliența relațiilor, grija față de starea de bine care are impact asupra calității relațiilor.

2. Cum să devin părintele de care are nevoie copilul meu

Program psiho-educațional pentru părinți

Cuplul și școala sunt cele mai semnificative spații emoționale de creștere și evoluție a copilului, spații ale siguranței, încrederii, explorării și definirii propriei identități. Din cercetare am descoperit că sănătatea emoțională a copilului depinde de calitatea relației de cuplu a părinților și de resursele emoționale personale ale părinților și că aceasta este principala resursă de care au nevoie copiii. Adesea, multe dintre tensiunile unui cuplu provin din divergențele de opinii privind educația copilului, iar sprijinul oferit acestuia crește semnificativ riscul distanțării și separării celor doi parteneri. Pe de altă parte, părinții au nevoie să dezvolte o relație de încredere și cooperare, pentru a avea o mai bună și profundă cunoaștere și înțelegere a copilului.

Acest program psiho-educațional pentru părinți este creat pentru a susține și promova sănătatea emoțională și mentală a copilului, cuplului și familiei, pentru că familia este acel spațiu al relațiilor în care copilul învață auto-controlul, cooperarea și compasiunea, învață și exersează iertarea și grija sănătoasă față de propriile nevoi și față de nevoile celorlalți.

Prin acest program inovativ părinții vor dezvolta competențe socio-emoționale, vor putea înțelege și integra nevoile de dezvoltare a copiilor în interacțiunile de zi cu zi și luarea deciziilor de către părinți, vor dezvolta abilități necesare care să contribuie la creșterea resurselor emoționale ale adulților, pentru a putea fi părinții armonioși, de care au nevoie copiii; vor învăța cum să construiască o relație de atașament sigură și de încredere între părinte și copil ; vor învăța cum să clădească resurse personale pentru a avea grijă de sine și, în același timp, grijă pentru nevoile copilului; vor dezvolta abilitățil de relaționare cu copilul astfel încât acesta să învețe să se conecteze cu sine și ceilalți, să învețe acceptarea și deschiderea spre studiu, reziliența și încrederea în sine.

Acest curs are și o variantă online „Cum să devin părintele de care are nevoie copilul meu”.

3. Există viață după divorț, chiar și când ai copii!

Program psiho-educațional pentru familii monoparentale

Numărul familiilor monoparentale a crescut substanțial în ultimele decenii și se preconizează că va crește în continuare. Un raport privind situația părinților singuri publicat în nov. 2020 de Parlamentul European, Comisia pentru drepturile femeilor și egalitate de gen, arată că 27% din copiii din UE cresc cu un singur părinte.

În ultimul deceniu, un efort considerabil a fost făcut pentru a înțelege mai bine consecințele divorțului și instabilității familiale asupra copiilor, pentru că poate cea mai profundă schimbare în familia din ultimele decenii, în toate culturile, a fost scăderea numărului de copii care cresc alături de ambii părinți biologici.

În cadrul cercetării ne-am propus să revizuim literatura științifică relevantă pentru a înțelege modele și concepte cu privire la dezvoltarea și menținerea sănătății emoționale a părinților singuri. Mai specific, au fost căutate studii care identifică vulnerabilitățile specifice familiilor monoparentale, explorează conceptele relevante privind calitatea vieții părinților singuri, identifică nevoi și așteptări care țin de relațiile romantice și a dificultăților cu care aceștia se confruntă după divorț.

Am constatat că atât cercetătorii cât și practicienii s-au concentrat prea puțin pe ceea ce înseamnă o familie monoparentală de succes și că, de cele mai multe ori, aceștia s-au oprit asupra efectelor divorțului asupra membrilor familiei, promovând o „teorie a deficitului”; adică asupra a ce lipsește sau nu funcționează, și mai puțin asupra conceptelor care ar putea aduce satisfacție și o viață împlinită membrilor familiei monoparentale.

Am constatat, de asemenea, că înțelegerea provocărilor pe care le au familiile monoparentale, dar și identificarea resurselor pe care acestea le pot dezvolta pot duce la creșterea stării de bine a întregii familii. Un factor important pentru aceasta o reprezintă resemnificarea divorțului ca o etapă benefică de conștientizare și a dezvoltării propriei identități. Redefinirea conceptelor de familie, părinte singur, iubire, cuplu, așteptările mai realiste față de partener și relație presupun implicare, efort conștient și un plan de recuperare emoțională.

O resursă valoroasă specifică familiilor cu copii din relații anterioare este o mai bună înțelegere a dificultăților pe care o familie recăsătorită o are, astfel încât să nu o ia personal, ca o situație particulară. Să devină conștienți de rolul lor în familie și să dezvolte abilități parentale potrivite pentru acest tip de familie.

Simpla prezentare a acestor provocări pe care majoritatea familiilor recăsătorite le au poate fi benefică pentru familiile recăsătorite, pentru a fi conștientizate și discutate. Astfel acestea nu vor mai fi tratate ca o problemă a familiei nou formate, ci ca provocări firești în procesul de adaptare la noua familie. Progresul se va putea observa în schimbări de atitudine în cadrul familiei, schimbări ale sentimentelor și comportamentelor.

Acest curs are și o variantă online „Ce-aș fi avut nevoie să știu când am devenit părinte singur”.

4. Trai în doi

Program psiho-educațional pentru cupluri

Conform studiului realizat, durata medie a căsătoriilor care se finalizează cu divorț, la noi în țară este de 9,5 ani pentru bărbaţi și de 8,9 ani pentru femei, rate mult mai mici decât cele raportate în studii internaționale. Calitatea relației de cuplu este una dintre principalele resurse care sprijină sănătatea emoțională, atât a ambilor parteneri cât și a copiilor, atunci când partenerii de cuplu devin și părinți. De aceea una dintre cele mai bune investiții în sănătatea emoțională este investiția în calitatea relației de cuplu prin programe psiho-educaționale de prevenție și educație a cuplurilor.

Programul inovativ Trai în Doi a fost construit pe baza rezultatelor cercetării și este structurat în 6 module care abordează competențe și dinamici de cuplu specifice. Programul are ca scop dezvoltarea competențelor emoționale și relaționale (ex. Confort cu disconfortul emoțional, reziliența, creșterea resurselor personale, exersarea conversațiilor autentice, transformatoare, etc.) care asigură o relație de cuplu bazată pe angajamentul ambilor parteneri dar și prin care partenerii își dezvoltă resurse prin care se pot sprijini reciproc în momente de criză.

Una dintre concluziile cercetării calitative și cantitative a fost faptul că satisfacția față de relație depinde de angajamentul partenerilor față de cuplu dar și de modul în care cei doi parteneri modelează conectarea în cuplu. Înțelegerea și integrarea diferențelor dintre cei doi parteneri precum și valorificarea diferențelor ca și zone de dezvoltare este o prerechizită de care depinde conectarea. Un alt aspect important în dinamica unui cuplu și care contribuie la calitatea relației este modul în care partenerii navighează conversațiile dificile fără a pierde conectarea, fără atacuri, fără reproșuri, fără îndepărtare și izolare. O altă competență pe care o dezvoltă programul psiho-educațional adresat cuplurilor este reziliența relației, modul în care cei doi parteneri se sprijină reciproc în momente provocatoare.

Programul are ca scop atât creșterea conștientizării asupra aspectelor care modelează calitatea relației de cuplu dar și dezvoltarea de competențe care sprijină cuplurile să prevină și să gestioneze momentele de criză.

Acest curs are o variantă online „Trai în doi”.

Webinarii de aprofundare pe fiecare modul – Cum rămânem aproape atunci când ne e greu

Am pregătit 6 sesiuni online, de câte 2 ore și jumătate fiecare, și cursul Trai în Doi de pe platforma Sinergie.ro, cu exerciții și practici care pot fi un sprijin real. Temele pe care le vom aborda sunt cele care definesc o relație de cuplu puternică: înțelegerea de sine și reciprocă, conversații inconfortabile care vă vor apropia, valorificarea și integrarea diferențelor, sexualitate și erotism, bine cu tine, bucurie în doi și o viață cu sens, trăită împreună.

Rupturile într-o relație care pare a fi construită pe un „teren sigur” par fără sens, nedrepte și dureroase, dar ele nu sunt deloc așa, dimpotrivă. Ele se transformă în oportunități de transformare, doar că e nevoie de timp ca să înțelegem sensul acestor rupturi sau tensiuni. Așadar, cum ne putem folosi de criză pentru a ne vindeca și a ne fi mai bine împreună?

5. Știința și practica stării de bine și a relațiilor sănătoase

Program de formare pentru cadre didactice și psihologi / consilieri școlari în domeniul sănătății emoționale

Survey-uri recente arată cât de mult s-a deteriorat sănătatea mentală și emoțională sub presiunea contextului imprevizibil adus de pandemie. Cele mai frecvente probleme declarate ale populației sunt stres, sindromul burnout, stări depresive și sentimente de singurătate.

Pe de altă parte, școlile sunt oricum medii cu un nivel foarte mare de stres, anxietate, neîncredere și critică atât în rândul adulților, cât și al copiilor. Sănătatea emoțională și mentală este ignorată în multe școli, iar profesorii au un risc mai mare de a se confrunta cu anxietate și depresie din cauza solicitărilor emoționale cu care se confruntă. Profesorii și părinții au nevoie de sprijin să răspundă nevoilor emoționale ale copiilor și adolescenților. Tocmai de aceea exersarea rezilienței și a abilităților care o susțin sunt esențiale în aceste contexte.

Acest program inovativ de formare este dedicat consilierilor școlari și cadrelor didactice și își propune sprijinirea acestora pentru a face o schimbare în cultura școlii care să sprijine agilitatea emoțională și flexibilitatea mentală, o cultură a învățării și dezvoltării emoționale, iar starea de bine a copiilor și a adulților să fie o prioritate.

În cadrul programului sunt abordate teme referitoare la cum funcționează creierul și mintea noastră, reziliență și agilitate emoțională, provocări și solicitări în situații stresante, practica conectării emoționale sigure în relații, încrederea în mine şi în ceilalţi, prezența și flexibilitatea mentală în fața erorilor și eșecului, recâștigarea bucuriei de a trăi, cum ne influențează și cum ne ajută înțelegerea temperamentului propriu, practica acceptării diferențelor individuale.

Programul are ca scop aducerea științei mai aproape de nevoile adulților care lucrează cu copiii și oferă informații valide științific despre nevoile emoționale ale copiilor și adulților, despre rolul abilităților de reziliență pentru a preveni, a reduce și a ne recupera eficient din situații stresante, provocatoare, despre înțelegerea vulnerabilităților personale, exersarea flexibilității și prezenței în disconfort dar și despre obiceiuri și rutine care susțin starea de bine.

Parte din module au și variantă online:

***

Conferința de închidere a proiectului

Vă anunțăm și totodată vă invităm să participați la Conferința de închidere a proiectului „Programe de formare şi psiho-educaţionale bazate pe modele de prevenţie şi intervenţie inovative în sănătatea emoţională”, COD MYSMIS 121344, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare Nr. 264/19.06.2020 încheiat cu Ministerul Cercetării și Inovării în calitate de Organism Intermediar (OI), pentru Programul Operaţional Competitivitate (POC). 

Evenimentul va avea loc on-line vineri, 18 martie 2022, ora 13.00.

Link-ul de conectare este: shorturl.at/fjlwD

Obiectivul general al proiectului a fost:

  • De a dezvolta si promova programe de formare și psihoeducaționale bazate pe modele noi, inovative, validate empiric în domeniul psihologiei cu aplicare practică în domeniul sănătății emoționale a copiilor, părinților și cuplurilor. Scopul proiectului a fost de a oferi programe de formare pentru profesioniști – consilieri, psihologi, psihoterapeuți și  programe psihoeducaționale pentru clienți – părinți și cupluri în domeniul sănătății emoționale și a dezvoltării socio-emoționale a copiilor și de a dezvolta programe de prevenție și intervenție psihologică centrată pe dezvoltarea emoțională și prevenirea tulburărilor emoționale pentru copii, adolescenți, părinți și cupluri;
  • Serviciile dezvoltate vor contribui la creșterea calității vieții, îmbunătățirea calității relațiilor părinte-copil sau a relațiilor de cuplu prin depășirea dificultăților de sănătate emoțională a celor implicați în relaționare și creșterea accesibilității cuplurilor și părinților la servicii de sănătate mentală.

Rezultatele proiectului:

  • Rezultat 1 – 6 tipuri de servicii (modele) inovative bazate pe rezultate de cercetare în domeniul sănătății emoționale pentru părinți, copii, părinți singuri și cupluri dezvoltate;
  • Rezultat 2 – 2 programe de formare dezvoltate – 1 pentru cadre didactice si 1 pentru specialiști psihologi;
  • Rezultat 3 – 3 locuri noi de muncă create – 2 de cercetare, 1 de introducerea și lansarea pe piață a serviciilor inovative
  • Rezultat 4 – 1 investițe totală de 958.182,00 RON în dezvoltarea unui start-up în domeniul cercetării – dezvoltării – inovării în psihologie prin aplicarea rezultatelor de cercetare în servicii inovative de servicii de prevenție, servicii psihoeducaționale și de suport în domeniul dezvoltării socio-emoționale a familiei realizată

***

Despre Școala pentru Cuplu

Școala pentru Cuplu a început ca un proiect de suport și intervenție comunitară a psihoterapeutului Domnica PETROVAI care și-a propus să contribuie la asigurarea bunăstării și longevității cuplurilor din România.  Proiectul Domnicăi, Școala pentru Cuplu, a atras în timp alți 63 terapeuți la nivel național și a condus la înființarea în anul 2017 a spin-off-ului SC PENTRU CUPLU SRL.

SC PENTRU CUPLU SRL este primul start-up din România care dezvoltă, din anul 2020, programe bazate pe rezultate de cercetare (evidence-based) pentru cupluri și familii prin proiectul „Programe de formare şi psiho-educaţionale bazate pe modele de prevenţie şi intervenţie inovative în sănătatea emoţională”, COD MYSMIS 121344, co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate.

Date de contact:

SC PENTRU CUPLU SRL, Cluj-Napoca, România, Str. Foișorului, Nr.12, județul Cluj, cod poștal 400497, persoană de contact Domnica Petrovai, Administrator, prin telefon la 0745233611, e-mail la petrovai.domnica@gmail.com, domnica@mindeducation.ro , site proiect www.scoalapentrucuplu.ro.